Intrebarea vine de obicei in primele doua minute ale oricarei discutii: "si cam cat ar costa?". Si raspunsul cinstit, pe care il dam mereu, e ca nu exista pret corect fara masuratori. Dar putem explica exact din ce se compune — pentru ca atunci cand stii ce platesti, ofertele incep sa aiba sens si devine evident de ce doua "draperii de living" pot costa atat de diferit.
Primul strat e materialul, si el face cea mai mare parte din diferenta. O tesatura decorativa obisnuita si o catifea grea de la un producator european pot fi la distanta de cateva ori una de alta, la acelasi metraj. Aici intra si cantitatea — si e locul unde apar cele mai multe surprize la comparat oferte. O draperie corecta are latimea materialului de doua, doua ori si jumatate fata de sina. Unele oferte ieftine sunt ieftine pentru ca pun mai putin material: arata bine in deviz si prost la fereastra.
Al doilea strat e confectia. Croiala, tivurile, rejansa sau banda wave, calcatul final. La noi asta se intampla in atelierul propriu din Bucuresti, ceea ce inseamna control pe fiecare cusatura — si inseamna si ca nu platiti un intermediar intre cel care vinde si cel care coase.
Al treilea: sina si montajul. Sina simpla de aluminiu, sina dubla pentru perdea si draperie, sau sina electrica — fiecare cu consolele, masuratorile si timpul ei de instalare. In ofertele noastre montajul e inclus, nu apare ca surpriza pe factura finala.
Cat despre cifre concrete: pretul exact se poate spune abia dupa ce se alege materialul si vedem ferestrele. Preturile difera atat de mult in functie de tesatura, dimensiuni si sistem, incat orice suma spusa la telefon sau afisata generic pe un site e mai degraba o promisiune care se schimba la masuratori. Preferam varianta cinstita — va spunem pretul in scris, dupa alegerea materialului si masuratori. Fara estimari care cresc pe parcurs.
Ce va sfatuim cand comparati oferte, de oriunde ar veni ele: intrebati intotdeauna cati metri de material sunt inclusi, daca sina si montajul sunt in pret, si ce se intampla daca la montaj apare o problema. Raspunsurile la astea trei intrebari spun mai mult despre o oferta decat cifra de la final.
Iar drumul cel mai scurt catre un pret exact ramane acelasi: venim, masuram, va aratam mostre in lumina camerei si trimitem oferta in 24 de ore. Masuratorile si consultanta nu costa nimic — 0744.11.11.15 sau info@naru.ro.
Despre cantitatea corecta de material am scris aici: cati metri de material iti trebuie. Serviciile noastre: draperii la comanda si perdele.
0 comentarii